Aşteaptă în anticameră..

Aşez rând pe rând toate memoriile într-o obscură, prăfuită, învechită inimă. Nu folosesc posesivul, pentru că nu ştiu sigur dacă îmi aparţine. A fost înstrăinată, furată, lovită, mutată şi răsmutată dintr-o mână în alta. Şi-a pierdut aspectul, dar cu toate astea se întoarce de fiecare dată. E o luptă asiduă, pentru că indiferent de încercările psihicului de a o ţine inalienabilă, acest tot unitar îşi pierde echilibrul când apare intrusul. Pentru că eşecul se raportează la imposibilitatea de a-i întrerupe conexiunea cu elementul vizual-atotputernicul punct de vedere.

Şi mizează pe culpă. E orgolioasă, deşi a perforat-o atât timpul, cât şi amintirile tăioase. Începe să piardă uşor, uşor angrenarea în responsabilitate.

…iar tu, străine, aşteaptă în anticameră…să nu intri până nu e pregătită să o înghită din nou abisul propriei neglijențe.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s